Uneori viata e plina de surprize, fie ca placute sau nu prea. Alteori viata ia o intorsatura destul de tragica.
Intr-o familie de 5 membri, incercarile de supravietuire au fost nenumarate, intr-un final situatia financiara a revenit la normal. Parintii a 3 fetite si-au facut un buget familial destul de potrivit pentru a se intretine, insa cancerul i-a luat viata tatalui, care era cel mai important pilon al familiei, lasind o fata de 20 ani, una de 18 iar cea mai mica de doar 6 anisori. In mai putin de jumatate de an, mama a devenit dependenta de alcool iar fetele cele mai mari au plecat sa lucreze la negru peste hotare pentru a se intretine.
Elena, fetita de doar 6 ani a ramas acasa cu mama si cu concubinul acesteia, un barbat la fel dependent de alcool si plus la toate si de “marijuana” sau “iarba veseliei”, cum i se mai spune.
Aici a inceput calvarul pentru mica Lenuta, care a fost privata de socializare si de frecventarea gradinitei.
Mama si noul ei tata o trimiteau mereu dupa alcool, in caz ca se impotrivea, o rupeau in bataie, apoi o incuiau intr-un dulap pentru citeva ore sau zile, aruncindu-i din cind in cind cite-o bucata de piine uscata sau apa. Daca fumau, poarintii stingeau tigarile de corpul Lenutei, lasindu-i arsuri pe tot corpul.
Aceste rani insa erau mult mai neinsemnate decit trauma psihologica suportata de fetita nevinovata.
Mama era somera, iar concubinul ei era zilier, in cazul cind iesea din starea de euforie de pe urma substantelor alcoolice si narcotice. Cele 2 surori care se aflau in Turcia si Rusia se descurcau din greu si nu puteau sa ajute familia, pe cei lasati acasa.
Elena este puternica si trece incetisor peste acest calvar, dar cum o sa poata uita de copilaria ei de cosmar? Timpul trateaza trupul, dar sufletul niciodata.
Unii copii au de suferit enorm in urma actiunilor parintilor fara a vedea un exemplu de urmat, crescind cu frica in ziua de miine si cu dorinta de a avea cu parinti normali care sa le ofere strictul necesar si cel mai important – dragoste pareinteasca.
Aceste mesaje nu tre sa ajunga doar la urechile dar si sufletul nostru…